Este o asigurare imobiliara standard, de baza, impotriva dezastrelor naturale.
Polita de asigurare acopera pagubele provocate de unul dintre urmatoarele trei evenimente: inundatii, alunecari de teren si cutremure.
Politele de asigurare vor fi emise de o societate de asigurare nou infiintata numita Pool-ul Asiguratorilor Impotriva Dezastrelor (prescurtat PAID). Aceasta este o societate pe actiuni si are drept actionare 13 companii de asigurare private:
Doar firmele care intra in actionariatul PAID au dreptul de a comercializa politele pentru asigurarea obligatorie de locuinta.
Asigurarile obligatorii sunt standard. In functie de materialele din care sunt construite, imobilele sunt impartite in doua tipuri: imobile de tip A si imobile de tip B.
Imobilele de tip A sunt constructii cu structura de rezistenta din beton armat, metal ori lemn sau cu pereti exteriori din piatra, caramida arsa sau din orice alte materiale rezultate in urma unui tratament termic si/sau chimic.
Imobilele de tip B sunt constructii cu pereti exteriori din caramida nearsa sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic si/sau chimic.
Nu se poate alege un tip de asigurare sau altul. In functie de tipul locuintei este obligatorie incheierea politei de asigurare aferenta.
Persoanele care sunt proprietarele mai multor imobile trebuie sa incheie cate o polita de asigurare pentru fiecare imobil in parte.
Indiferent de valoarea imobilului, suma asigurata este de 20.000 EURO pentru imobilele de tip A, si respectiv 10.000 EURO pentru cele de tip B.
In completare se recomanda o asigurare de locuinta facultativa pentru ca intreaga valoare a imobilului sa fie acoperita.