SCOBARUL  Chondrostoma nasus


Raspandire

Scobarul este foarte raspandit pe cursurile superioare ale raurilor din Europa Centrala, in unele rauri a aparut in numar atat de mare intre zona lipanului si cea a mrenei, incat regiunile respective au fost numite zone ale scobarului. Traieste si in partile centrale si vestice ale Europei, ca si in apele ce se varsa in Marea Nordului si Marea Baltica, de la bazinul dunarean si pana la Marea Caspica, in fluviile Volga, Ural si Nipru, scobarul este reprezentat printr-o subspecie, dar nu se gaseste in Crimeea si in Anglia.
In tara noastra, aproape nu exista rau de munte sau de deal in care sa nu traiasca scobarul, dar populeaza indeosebi urmatoarele zone: in Mures, portiunea dintre Toplita si Petelea; in Olt, portiunea dintre Baile Tusnad si Sfantu Gheorghe; in Somesul Mare, portiunea dintre Ilva Mica si Dej; in Somesul Mic, portiunea dintre confluenta Somesului Rece cu cel Cald si pana la Jucul de Jos; in Crisul Repede, portiunea dintre Ciucea si Oradea; in Crisul Negru, portiunea dintre Beius si Tinea; in Aries, portiunea ce tine de la Bistra si pana la locul varsarii in Mures; in Bistrita, portiunea dintre Borca si Piatra Neamt. Se poate trage concluzia ca scobarul este un peste extrem de raspandit in Romania, si care se inmulteste permanent.

Descriere

Corpul scobarului este lunguiet, cilindric, foarte usor comprimat lateral, cu linia dorsala putin curbata; este acoperit cu solzi relativ mari, dispusi frumos, uniform si bine fixati. Capul, nu prea mare, se termina cu un bot bombat, proeminent. Buzele groase, cartilaginoase parca, i-au atras denumirea de "gura-dalta". Dintii faringieni sunt foarte ascutiti, in forma de cutite. Inotatoarea caudala, puternic decupata, are aspect de coada de randunica. Inotatoarea dorsala si cea ventrala sunt situate aproximativ pe aceeasi linie. Scobarul are intestine negre, de unde si denumirea de "mate-negre".
Spatele si capul scobarului sunt negru-verzui sau verde-oliv, partile laterale gri-argintiu, cateodata sclipind argintiu-lucios, iar burta alba, stralucitoare. Pe solzi se pot distinge adesea punctulete de culoare neagra, inotatoarea dorsala si caudala sunt cenusii, aproape negre, restul inotatoarelor fiind de un rosu-viu, mai ales in perioada de reproducere. Irisul ochilor are o culoare galben-aurie, fond pe care se distinge o pata rosie, in perioada reproducerii, masculii imbraca haina nuptiala: pe corp apar dungi transversale, iar pe cap si pe solzi se pot distinge si cu ochiul liber mici butoni cornosi cat gamalia unui ac.

Dezvoltare

Lungimea medie a exemplarelor mature este de 20-28 cm, iar greutatea medie de 400-700 g. Scobarul poate atinge si lungimi de 40-50 cm, cantarind in aceste cazuri rare 1-2 kg.
In zonele in care are la dispozitie cantitati mari de hrana, scobarul se dezvolta relativ repede, in caz contrar insa ramane subdezvoltat.

Biologie

Scobarului ii plac apele curgatoare a caror viteza este de aproximativ 0,7-1 m/s, oxigenate in proportie de 5-6 cm3/l si cu o salinitaite de 0,12-0,15 g/litru. Temperatura acestor ape rar se ridica deasupra valorii de 18-19°C in timpul verii. Scobarul se simte bine in raurile limpezi, nepoluate, in albiile carora pietrele sunt acoperite de alge verzi. In asemenea rauri, 65-70% din populatia piscicola este alcatuita din scobari, valoare ce se ridica uneori chiar pana la un procent de 82-96%. Astfel, de exemplu in Mures, in portiunea dintre Deda si Toplita, scobarul alcatuieste 95% din populatia ihtiologica totala a zonei.
Scobarul este un peste pasnic, supranumit de aceea si "mielul apelor". De obicei inoata pe fundul albiei raului, mai ales in locurile unde apele repezi intalnesc curenti mai lenesi, stand uneori in carduri si pe la vaduri, inoata in apele din imediata apropiere a digurilor, prin portiunea din vecinatatea unor lucrari hidrotehnice, unde curentii nu sunt prea puternici. Placandu-i colectivitatea, si in aceste locuri poate fi observat in carduri.
Principala hrana a scobarului o alcatuiesc algele verzi de pe pietre (perifiton), de pe picioarele podurilor si ale altor constructii din apa, pe care le suge, le "paste" cu mare migala. Urmele gurii sale se pot observa pe obiectele de pe care a cules verdeata. Consuma cu placere insectele si larvele lor care traiesc in apa. Supozitia cum ca scobarul ar consuma icrele lostritei si ca urmare numarul acestor pesti valorosi ar fi scazut din aceasta cauza este nefondata, intrucat in locurile unde lostritele isi depun icrele nu traiesc scobari, in timp ce in locurile unde exista scobari, lostrita nu-si depune niciodata icrele.
Scobarul ajunge la maturitatea sexuala in cel de-al treilea sau al patrulea an de viata. Perioada depunerii icrelor incepe de regula la 20 aprilie si tine pe toata durata lunii mai. Temperatura apei atinge in aceste saptamani 8-12°C, valoare la care scobarii se aduna in grupuri si incep migrarea spre locurile din amonte de depunere a icrelor. O femela depune 12000-40000 boabe de icre, in cazuri foarte rare 52000. Diametrul lor este de 1,8-2 mm, culoarea galbena, usor stravezie.
Carnea scobarului, desi are multe oase, este gustoasa. Odata scos din rau, pe timp de vara, carnea lui se altereaza repede, motiv pentru care trebuie preparat indata.

Pescuitul Sportiv

In martie se poate merge deja la pescuit de scobar. Daca apa este limpede si nu prea adanca, de pe malul inalt al raului li se vad flancurile sclipitoare in timp ce pasc algele de pe pietre. Mai tarziu, spre sfarsitul lunii aprilie, stand pe malul raului pe timp de noapte, se aude clipocitul apei produs de scobarul care, aventurandu-se in locurile mai putin adanci ale raului, in vaduri, "se scalda" printre pietre sau cum se mai spune "fierbe apa". Aceasta activitate este semnul ca scobarii se pregatesc condusi de instinctul perpetuarii speciei de reproducere.
Pescuirea scobarului este admisa in afara de perioada in care se reproduce in tot cursul anului si trebuie sa mentionam ca se prinde regulat si in timpul iernii, in vederea pescuitului se utilizeaza undite de 2,70-2,90 m, uneori chiar mai lungi, in special atunci cand pescarul doreste sa stea la mal. De mare folos sunt cizmele lungi de cauciuc, cu care se poate intra in rau cat mai aproape de locurile preferate ale acestui peste. Scobarul se pescuieste cu maximum de randament vara si toamna, mai ales daca locul respectiv a fost presarat in prealabil cu rame sau viermi.
Se utilizeaza nailon de 0,20, cel mult de 0,25, pentru ca muscatura scobarului nu este prea energica si nici talia nu necesita un fir cu rezistenta mai mare. Carligul potrivit este de 11-12, cu coada putin mai lunga si cu capatul superior plat sau terminat in inel. Nu se foloseste in nici un caz carlig mai mare de numarul 9. Ca momeli se intrebuinteaza o gama foarte larga din cele naturale: rama rosie, viermii de faina, viermusii de carne, diferite muste, larve de insecte, precum si bucati de branza, sange coagulat, mazare verde sau boabe fierte de grau ori de porumb.
Pentru a pescui de pe mal (la 5-8 m de locul unde stau scobarii) se utilizeaza pluta de grosimea unui creion, iar adancimea se regleaza astfel incat carligul prevazut cu momeala sa fie dus de curenti in imediata apropiere a albiei; alica cea mai de jos nu se fixeaza la mai putin de 15-20 cm de carlig. De asemenea, este necesar ca firul sa fie reglat de asa maniera incat pluta sa permita miscarea carligului cu 1-2 cm deasupra albiei, iar plumbul sau alicele folosite ca greutate sa nu mature pietrele; in caz contrar se pierde mult din sensibilitate, cu riscul ca pescarul sa nu observe cand pestele a muscat. Carligul prevazut cu nada se lasa sa pluteasca la distanta mare, urmarind ca nailonul sa fie totdeauna intins intre pluta si capatul unditei. Daca grupul de scobari se afla la distante mai mari de mal, se poate utiliza metoda "maturarii". Pentru aplicarea acestei metode, undita trebuie sa fie mai solida, firul mai gros si plumbul mai greu decat in cazul precedent. Carligul prevazut cu momeala este lasat sa fie dus de rau, pescarul tinand nailonul cu mana pentru a simti mai bine muscatura scobarului. De indata ce pestele a inghitit carligul (uneori nu-l inghite imediat, ci "îl gusta" la inceput), nu i se mai da drumul. Se asteapta cateva secunde si se agata carligul cu o miscare hotarata, dar nu prea puternica.
Odata descoperit locul unde se afla grupul de scobari, se pot prinde si 3 kg intr-o ora.
Lungimea minima admisa la pescuit: 20 cm