Servicii de top pentru clienti cu venituri mari.
In ultimii ani, tot mai multi romani prefera sa apeleze la serviciile medicale din sistemul privat. Principalul motiv il reprezinta siguranta pe care o are pacientul ca va fi tratat cu respect, in conditii decente si ca se afla pe mana unora dintre cei mai buni specialisti din domeniu. De asemenea, datorita concurentei existente in sistemul medical privat, pacientul poate fi sigur ca beneficiaza de aparatura moderna, ca nu pierde timp si ca i se acorda toata atentia necesara. Un inconvenient poate fi reprezentat de preturile putin mai ridicate decat in cazul spitalelor subventionate de stat sau a policlinicilor cu plata.
"Principala motivatie a medicilor de a lucra in spitalele private este aceea de a castiga bani albi in locul celor negri. Paradoxal, in multe cazuri, este mai convenabil sa te internezi la un spital particular, decat sa fii "atent" cu personalul medical de la o unitate publica. Medicina privata a patruns in Romania pe de o parte din cauza finantarii si organizarii slabe a sectorului public, iar pe de alta parte datorita cererilor de crestere a calitatii actului medical. E adevarat ca spitalele private necesita investitii mari, iar timpul de recuperare a acestora este mai de lung", declara in urma cu ceva vreme unul dintre cei mai reputati medici, profesorul Irinel Popescu, directorul Centrului de chirurgie generala si transplant hepatic din cadrul spitalului Fundeni.
Alti specialisti considera ca, in momentul de fata, clinicile particulare nu sunt pregatite pentru a face fata cazurilor serioase. Interventiile chirurgicale de mare complexitate, tratamentele minutioase nu pot fi facute decat in cadrul spitalelor de stat. Cu alte cuvinte, dupa unii medici, clinicile private nu reprezinta o solutie decat in cazul in care pacientul sufera de o afectiune mai putin grava. Dincolo de aceste pareri exista o realitate sigura: sectorul medicinei private este in continua crestere.
Informatii pe scurt
Ideea de afaceri: clinica medicala care ofera servicii medicale in regim privat
Capital initial: 60.000 de euro. Exista posibilitatea de a achizitiona aparatura in leasing si de a angaja doctori in sistem part-time. Numarul angajatilor este intre 10 si 15.
Cifra de afaceri: 33-65.000 de euro
Profit brut: 20% din cifra de afaceri
Situatia pietei: succesul afacerii este strans legat de nivelul veniturilor romanilor
Sanse de reusita: depinde in foarte mare masura de managementul promovat. Foarte important este ca ritmul de dezvoltare al firmei sa fie proportional cu capitalul disponibil.
Beneficiarii eligibili :
-Micro-întreprinderile , inclusiv start-up ;
Conditii minime obligatorii pentru acordarea sprijinului
_ Micro-întreprinderile, atât cele existente cât si cele nou înfiintate ;trebuie sa fie înregistrate si sa-si desfasoare activitatea propusa prin proiect în spatiul rural (atât sediul social, cât si punctul de lucru trebuie sa fie
amplasate în mediul rural)
_ Beneficiarul sau responsabilul de proiect sa faca dovada detinerii de aptitudini manageriale/marketing sau în acord cu activitatea propusa prin proiect (experienta/cursuri de formare profesionala absolvite – cel putin la nivel de initiere, cursuri de calificare etc.) sau sa le dobândeasca pâna la efectuarea ultimei plati;
Investitii în active corporale si/sau necorporale
( Investitii în active corporale – active fizice si circulante (cladiri, mijloace de transport, utilaje etc.) Investitii în active necorporale – activele necorporale sub forma de fond de comert, brevete etc., cheltuieli (in sensul contabil al cuvântului), etc. ) din domeniul non-agricol dupa cum urmeaza:
a) Investitii corporale (constructia, modernizarea, extinderea cladirilor în scopproductiv
b) Investitii necorporale (software, patente, licente etc.), inclusiv achizitionarea în leasing a acestora.
Valoarea maxima a fondurilor nerambursabile va fi de 50 % - 70% din totalul cheltuielilor eligibile si nu va depasi:
- 200.000 Euro/proiect pentru alte micro-întreprinderi .
Valoarea minima eligibila al unui proiect este de 5.000 Euro.
Date de contact :
Mobil : 0724018950
Telefon/fax : 0253/214444
Email : *****
*****
Web: *****
*****