MARTOLI INVEST ...
NoutatiPasii pentru un credit ipotecar
Pasii pentru un credit ipotecar
1. Crearea profilului financiar
Consilierul de vanzari defineste profilul financiar al clientului prin completarea unui chestionar.{fisa client}
Formularul pentru analiza necesitatilor contine informatii relevante din punct de vedere personal, profesional si financiar pentru conturarea celei mai bune oferte de credit.
2. Analiza preliminara a informatiilor
Pe parcursul primei īntālniri, se analizeaza datele furnizate si se identifica punctele favorabile in obtinerea imprumutului.
Consilierul de credit filtreaza ofertele bancilor pe baza informatiilor furnizate si pregateste una sau mai multe oferte potrivite nevoilor si posibilitatilor tale. De asemenea, tinand cont de situatia financiara, se face o pre-calculatie pentru a se stabili suma la care te incadrezi.
Criteriile care cantaresc in alegerea ce urmeaza sa fie facuta sunt: dobinda, perioada de rambursare, valoarea comisioanelor, avansul solicitat, gradul de indatorare admis, venitul minim. Dupa analizarea acestor criterii, umeaza demararea procesului de creditare.
3. Pregatirea dosarului de credit pentru pre-aprobare
Pe baza sfaturilor primite de la consilierii de credit iti alegi varianta de creditare cea mai avantajoasa si va demara procesul de obtinere a actelor necesare.
Dosarul de credit ce va fi depus la banca cuprinde: cerere de credit, acorduri interogare Biroul de Credit, documente doveditoare ale venitului, copii ale actelor de identitate.
Pe toata perioada de analiza a dosarului se pastreaza o legatura constanta cu banca pentru o derulare fluenta a creditului.
4. Depunerea spre analiza a dosarului de credit
Prima etapa consta in analiza dosarului de credit si raspunsul in privinta eligibilitatii tale pentru un credit imobiliar/ipotecar sau de nevoi personale cu ipoteca.
A doua etapa reprezinta depunerea copiilor dupa actele proprietatii ce urmeaza a fi cumparate/ipotecate.
La unele banci cele doua etape se realizeaza in acelasi timp, printre actele solicitate numarindu-se: act de proprietate ale vanzatorului/solicitantului de credit, cadastru si intabulare, adeverinta de la asociatia de proprietari privind plata intretinerii avizata la primarie, acte de identitate ale vanzatorilor si cumparatorilor.
5. Aprobarea cererii de credit
Semnarea contractului credit si a celui de vanzare-cumparare au loc in acelasi timp la sediul bancii si este autentificat de un notar agreat de institutia creditoare. E nevoie de toate actele in original mentionate mai sus, extrasul de carte funciara si certificatul fiscal prin care se atesta ca impozitul datorat statului pentru proprietate a fost achitat la zi. In momentul semnarii actelor sunt platite comisioanele datorate bancii pentru tranzactie, precum si taxele notariale.
Viramentului sumei creditului in contul vanzatorului/solicitantului de credit
Vanzatorul/solicitantul de credit intra in posesia banilor, in general la cateva ore dupa semnarea actelor. Exista si institutii bancare care vireaza banii dupa ce intra in posesia unui nou extras de carte funciara din care sa reiasa ca a fost inscrisa ipoteca pe imobilul tranzactionat.