Opel a prezentat primele imagini si informatii ale lui Astra Sports Tourer. Modelul reprezinta versiunea break a lui Astra J si renunta la denumirea Caravan folosita de generatiile precedente in favoarea numelui Sports Tourer, care este folosit si de Insignia. Responsabila pentru design-ul acestui model este tot echipa lui Mark Adams, iar design-ul este legat strans de fratele sau hatchback.
Noul Opel Astra Sports Tourer are acelasi ampatament cu versiunea hatchback a lui Astra J, dar diferenta sta in spatiul oferit de noul model. Cu scaunele pliate, portbagajul ofera 500 de litri, iar plierea scaunelor din spate ofera o podea plata si un spatiu de 1.550 de litri ceea ce depaseste valorie oferite de Golf Variant si Focus Estate (generatia actuala). Lungimea maxima a incarcaturii este de 1.835 milimetri, iar spatiile de incarcare de la interior totalizeaza 75 de litri, o crestere de 50% fata de generatia precedenta a acestui model.
Gama de motorizari a lui Astra ST va fi reprezentata de trei unitati otto si trei diesel-uri. Motoarele pe benzina sunt formate de o unitate de 1.4 litri si 100 CP, o unitate de 1.6 litri si 115 CP, precum si o unitate supraalimentata de 1.4 litri care ofera 140 CP. Diesel-urile constau din doua unitati de 1.7 litri care ofera 110, respectiv 125 CP, iar varful gamei este reprezentat de un motor de 2.0 litri care ofera 160 CP. Acest model nu va avea o versiune de performanta, dar o versiune EcoFlex va fi lansata ulterior si va fi echipata cu un motor diesel de 1.3 litri si 95 CP. Versiunea respectiva va beneficia si de tehnologia stop-start.
Lansarea acestui nou automobil se va face la Salonul de la Paris in luna Octombrie