Familia este un grup social realizat prin căsătorie alcătuit din persoane care trăiesc împreună, au gospodărie casnică comună, sunt legaţi prin anumite realaţii natural-biologice, psihologice, morale şi juridice, şi care răspund una pentru alta în faţa societăţii.

Membrii unui cuplu parcurg trei cicluri de viaţă: ciclul de dezvolatre individuală, ciclul vieţii de familie şi ciclul căsătoriei.

Când vorbim despre ciclul de viaţă, facem referire la mişcarea indivizilor în timp, confruntându-se cu provocările unei periode, deplasându-se apoi mai departe. Ciclul vieţii umane poate fi ordonat, dar nu este un proces staţionar, continuu.

Etapele de dezvoltare ale unui individ membru de familie sunt relativ stabile, perioadele de creştere şi schimbare sunt urmate de perioade de stabilitate relativă pe parcursul cărora schimbările se consolidează.

Conceptul ciclului vieţii de familie implică două aspecte privind dezvoltarea individuală: primul, familiile trebuie să se reorganizeze pentru a se acomoda cu creşterea şi schimbarea membrilor lor; în al doile rând, schimbările în oricare din generaţiile familiei pot să aibă un impact asupra unuia sau a tuturor membrilor familiei.

Când fiul sau fica noastră se confruntă cu prima zi de şcoală sau ajung la pubertate, copilul nu numai că trebuie să înveţe să se descurce cu un nou set de circumstanţe, ci înteaga familie trebuie să se readapteze la noutate. Mai mult, tranziţiile de dezvoltare care afectează copiii nu sunt numai ale lor, ci şi ale părinţilor lor. În unele cazuri chiar şi ale bunicilor. De exemplu tensiunea privind relaţia dintre un copil de patrusprezece ani şi părinţii săi, se poate datora atât crizei specifice vârstnei de mijloc a tatălui său, cât şi temerilor mamei sale prinvi urmările pensionării tatălui, cât şi pentru toate evenimentele din viaţa copilului.

Schimbările dintr-o generaţie complică adaptările în alta. Un tată de vârstă mijlocie poate fi nemulţumit de cariera sa profesioanlă şi poate decide să devină mai implicat în viaţa de familie chiar în momentul în care copii lui se află în stadiul de părăsire al „cuibului părintesc”. În acest caz dorinţa tatălui de a fi mai aproape poate frustra necesitatea copiilor de a fi ei înşişi. Un exemplu asemănător este cel în care soţii se reobişnuiesc cu viaţa de cuplu, cu diada în care convieţuiesc, iar această relaţie este afectată de reântoarcerea copiilor în casa părintească datorită finaizării studiilor, sau a unui divorţ timpuriu , în astfel de situaţii soţii sunt confruntaţi cu o versiune incomodă a unei a doua paternităţi.

O proprietate pe care familiile o împărtăşesc cu alte sisteme complexe este că ele nu se schimbă într-un proces neted, treptat al evoluţiei, ci în salturi discontinue. Îndrăgostirea şi revoluţiile politice sunt exemple similare. Cele mai multe persoane trăiesc experienţa de a avea un copil ca şi cum s-ar îndrăgostii şi ar trece printr-o revoluţie în acelaşi timp.

Este important de ştiut că nu există nicio versiune fixă sau un standard a ciclului vieţii de familie. Acest lucru se datorează tipologiile familiei – familii cu un singur părinte, cupluri de acelaşi sex, familii vitrege- cât şi unor factori externi precum: etnia, religia, cultura. Cert este că o problemă adesea întălnită în terapia de familie este legată de tranziţiile în ciclul vieţii datorită inabilităţii sau temerii de a face tranziţia.

Problemele se dezvoltă când familia întâlneşte o provocare- de mediu sau de dezvoltare- şi este în incapabilitatea de a se adaptat la schimbare. Aceste familii sunt considerate „disfuncţionale”, când un membru al familiei dezvoltă simptome psihologice, conceptul ciclului vieţii de familie ne învaţă să avem în vedere posibilitatea că familia poate fi pur şi simplu blocată în tranziţia de la o etapă la alta.   

În astfel de situaţii intervenţia unui specialist în terapia familiei este extrem de utilă, este o modalitate eficientă prin care membrii unei familii pot depăşii blocaj şi îşi pot continua ciclul vieţii.  

Psih. Gyorgy GASPAR