Aceasta este energia care susţine toate procesele vitale. Porţile prin care această energie intră în corpul nostru sunt chakrele. Cuvântul Chakras provine din limba sanscrită şi înseamnă “roată” sau “vârtej”. În corpul uman sunt şapte chakre principale. Aşezate de-a lungul coloanei vertebrale, ele seamănă cu nişte discuri de lumină, care se rotesc în mod continuu. Fiecare chakră este un centru de forţă vitală care coordonează energiile corpului fizic, emoţional, mental şi spiritual. De buna funcţionare a chakrelor depinde sănătatea noastră, starea de bine şi capacitatea de dezvoltare spirituală.
Atunci când chakrele sunt blocate curgerea energiei vitale va fi încetinită sau chiar oprită, iar aceasta, provocă apariţia disfuncţiilor în corpul nostru.
Meditaţia Chakrelor este o tehnică puternică de purificare şi echilibrare a chakrelor,
care pe lângă faptul că ajută la restabilirea şi menţinerea sănătăţii la toate nivelele,
are un rol important în procesul de integrare al tuturor aspectelor noastre,prin care ne putem redobândi totalitatea fiinţei.
CD-ul este însoţit de o broşură în care veţi găsi explicaţii referitor la rolul şi funcţiile celor şapte chakre precum şi o scurtă enumerarea bolilor şi disfuncţiilor care pot apare atunci cînd chakrele sunt dezechilibrate sau blocate.
Text şi voce: Psih. Ritta Nicoara
Albumul conţine:
Exerecţiul de relaxare şi meditaţie dirijată -Meditaţia Chakrelor - 40 min.
Muzica de meditaţie: Porţi spre cer - 40 min.
O broşură explicativă a chakrelor şi a exerciţiului
Disponibil numai pe CD
Preţ CD- 40 RON
________________________________________________________________________________
Practicarea acestor meditaţii nu necesită cunoştinţe sau experienţă în nici una din tehnicile de meditaţie. Ele au fost concepute în aşa fel, încât, să le puteţi executa cu uşurinţă şi să vă puteţi bucura de efectele lor benefice, începând chiar de la prima audiţie.
Informaţii şi comenzi poştale cu plata la ramburs la:
Tel: 0744-11.84.76; sau e-mail: *****
Sau direct la sediul Societăţii- Satu Mare str. Ham Janos nr.9.