Ce inseamna ideea de “comercializarea  a carbonului”

Comertului de carbon a aparut ca raspuns la Protocolul de la Kyoto. 

Semnat in Kyoto, Japonia, de circa 180 de tari in decembrie 1997, Protocolul de la Kyoto solicita pentru 38 de tari industrializate sa isi reduca emisiile de gaze cu efect de sera intre 2008 pana in 2012 la niveluri care sunt cu 5,2% mai mici decat cele din 1990.

Carbonul este un element stocat in combustibili fosili, cum ar fi carbunele si petrolul. Atunci cand acesti combustibili sunt arsi, dioxidul de carbon este eliberat si actioneaza ca ceea ce noi numim o "de gaze cu efect de sera". 

Ideea din spatele “comercializarea a carbonului” care este destul de similar la tranzactionare a valorilor mobiliare sau marfuri, intr-o piata de carbon ar fi dat o valoare economica, permitand oamenilor, companiilor sau natiunile sa-l schimbe. Daca o natiune cumpara credite de carbon, ar fi cumpararea drepturilor sa-l arda, si o natiune de carbon de vānzare ar fi renuntarea la drepturile sale de a se arde. 

Valoarea de carbon ar trebui sa se bazeze pe capacitatea tarii care detine de carbon pentru a stoca sau pentru a preveni de a fi eliberate in atmosfera. (Atat esti mai bine la stocarea acestuia, cu atāt mai mult va pot percepe pentru ea.) O piata ar putea fi creata pentru a facilita cumpararea si vanzarea de drepturi de emisie de gaze cu efect de sera. Natiunile industrializate pentru care reducerea emisiilor este o sarcina descurajatoare ar putea cumpara drepturi de emisie de la o alta natiune a carei industrii nu produc la fel de mult de aceste gaze. Piata de carbon este posibil, deoarece obiectivul Protocolului de la Kyoto este de a reduce emisiile ca un colectiv. 

Pe de o parte, ideea de comercializare a carbonului pare a fi o situatie win-win: emisiile de gaze cu efect de sera pot fi reduse, īn timp ce unele tari culege beneficii economice. Pe de alta parte, exista critici care suspecteaza ca unele tari vor exploata sistemul de tranzactionare, iar consecintele vor fi negative. In timp ce comercializarea de carbon poate avea meritele sale, dezbaterea asupra acestui tip de piata este inevitabila, deoarece aceasta implica gasirea unui compromis īntre preocuparile profit, egalitate si ecologice. 

Ce este de fapt Creditul de Carbon si cum functioneaza acest sistem?

ONU împarte în fiecare an Credite de Carbon între tarile semnatare ale protocolului de la Kyoto. Aceste tari le împart la randul lor fabricilor si termocentralelor. Aceste Credite Carbon sunt de fapt autorizatii de emisie a substantelor nocive.

Credit de Carbon corespunde emisiei unei tone de substanta nociva. Aceasta înseamna ca o termocentrala are dreptul la emisia atator tone de CO2 cate Credite de Carbon i s-au atribuit. Numai ca se întâmpla adeseori ca numarul Creditelor de Carbon atribuite sa nu acopere emisiile anuale, mai ales ca ONU reduce anual cotele admise. Prin urmare, întreprinderea este nevoita sa compenseze cumva emisiile CO2  cu care depaseste cotele care i s-au atribuit.

Cum poate sa rezolve aceasta problema o interprindere ?

Raspunsul e simplu: prin cumpararea Creditelor de Carbon. Pe de o parte sunt întreprinderi care, prin modificarea tehnologiei au reusit sa-si reduca emisiile CO2, avand astfel un excedent de Credite de Carbon. Acest excedent poate fi cumparat de la ei. Exista si asa-numitele “ferme verzi”, care corespund cerintelor severe ale ONU, care dispun si ele de Credite de Carbon de vanzare.

Creditele de Carbon ale “fermelor verzi”

ONU atribuie sectorului regenerabil (centrale electrice eoliene, parcuri de energie solara, proiecte de plantare a arborilor) câte 1 Credit Carbon pentru fiecare economie de emisie de 1 t substanta nociva. Aceste Credite Carbon sunt vandute de catre sectorul regenerabil sectorului poluant. Sectorul poluant cumpara aceste Credite atunci cand si-a epuizat cotele admise de emisie.

Atunci cand sectorul poluant cumpara Creditele Carbon, introduce bani în sectorul regenerabil; prin urmare, sectorul regenerabil îsi poate dezvolta activitatea în continuare, producand energie fara emisie de substante nocive, obtinand astfel noi Credite Carbon, pe care le poate vinde, s.a.m.d.

În concluzie putem spune ca sectorul de energie regenerabila se cladeste pe profitul emitentilor de substante nocive.

Cu ajutorul acestui sistem dorim sa inversam situatia actuala – în care 95% din energie este de provenienta fosila si doar 5% regenerabila – astfel încat sectorul regenerabil sa ocupe 80% pe planeta.

Piata Creditelor de Carbon

Putem deosebi doua piete distincte ale Creditelor Carbon. Pe de o parte sunt firmele poluante mari, din sectorul energetic si industria grea, care îsi primesc autorizatiile de emisie – ei formeaza piata obligatorie. Firmele din acest sector sunt însa nevoite sa-si cumpere Credite de Carbon atunci cand si-au depasit cotele admise.

Însa exista si un asa-numit proces voluntar, în care persoanele fizice, respectiv juridice îsi pot compensa emisiile de substanse nocive. De exemplu în urma activitatii cotidiene a unei persoane fizice (consum de energie, transport, etc.) în decursul unei luni calendaristice rezulta în medie 1 tona de substante nocive emise, deci fiecare persoana ar trebui sa cumpere 1 Credit de Carbon daca doreste sa compenseze aceste emisii. Daca de exemplu calatorim din Bucuresti la Londra cu avionul, ni se ofera ca în pretul biletului de avion sa cumparam si Credite de Carbon. Mai exact, trebuie sa cumparam ½ de Credit Carbon daca vrem sa ne “neutralizam” calatoria. Deocamdata putem sa o privim ca o taxa voluntara, însa este foarte probabil ca în curand sa fie obligatorie conform tendintelor “go green”.

Iata piata Creditelor de Carbon în cifre

În anul 2010 cifra de afaceri a pietii Creditelor de Carbon a fost de 125 miliarde euro.  Pentru anul 2011 se preconizeaza 175 miliarde euro, iar pentru anul 2020 se estimeaza 3000 miliarde euro. Nu întâmplator se spune ca piata Creditelor de Carbon va avea un rol determinant în lumea afacerilor în urmatorii 20 de ani.

Avantajul creditelor de carbon sunt ca acestea pot fi vandute sau cumparate la nivel international.

Pareri despre protocolul de la Kyoto

Protocolul de la Kyoto - un tratat international vizând limitarea emisiilor de gaze cu efect de sera. Acordul prevede limite bine stabilite de emisii pentru fiecare semnatar si a fost ratificat de majoritatea statelor industrializate, cu exceptia Statelor Unite. Atitudinile presei europene fata de succesul initiativei variaza intre pesimism si optimism moderat.

Frankfurter Allgemeine Zeitung nu este convins ca statele semnatare isi vor onora obligatiile care le revin prin protocol.

Ziarul german considera acordul de la Kyoto un "experiment gigantic, ale carui rezultate sunt greu de prevazut".

Sueddeutsche Zeitung afirma ca impactul acestui protocol asupra schimbarilor climatice va fi probabil limitat, si totusi, "este in interesul fiecarui stat sa isi respecte cota alocata".

In Franta, Le Monde analizeaza consecintele politice ale acordului, si constata ca administratia americana este supusa la presiuni tot mai mari ca sa il ratifice.

"Companiile americane vor constata ca este din ce in ce mai greu sa investesti intr-o lume care respecta protocolul".

"Un pas mic pentru diplomatie, un salt urias pentru omenire" - sunt cuvintele cu care cotidianul Liberation saluta intrarea in vigoare a tratatului de la Kyoto.

Editorialistul ziarului considera ca reducerea schimbarilor climatice este posibila dar "printr-o revolutie, nu doar un tratat".

In Uniunea Europeana, Spania are cea mai grea misiune la capitolul respectarii protocolului, constata cotidianul El Pais.

Are insa si motive solide sa o faca - scrie in Barcelona El Periodico.

Daca incalzirea globala va continua in ritmul actual, Spania si-ar pierde pâna la sfârsitul secolului aproape toate plajele, si cu ele o felie importanta din veniturile aduse de turism.

Romania si creditele carbon

Tranzactiile cu noxe sunt inca relativ noi in Romania, asa cum sunt in alte tari din Europa de Est. Dar piata se educa si brokerii de credite de carbon devin un alt aliat indispensabil in lupta companiilor pentru profitabilitate.

Romania a intrat pentru prima data in discutia pentru alocarea certificatelor de carbon in 2005, odata cu schema EU25 - lansata pentru tarile care aderau la UE in 2007. Creditele de carbon alocate pentru perioada 2005-2007 nu au putut fi vandute, iar Romania a primit primele credite transferabile in 2008. "Numarul total de certificate alocate companiilor din Romania a fost de 349.671.593 de certificate, reprezentand aproximativ 69.934.319 certificate anual in perioada 2008-2012", dupa cum arata datele Ministerului Mediului. Certificatele sunt alocate companiilor in mod gratuit pana in 2012, dupa care acestea vor trebui cumparate de pe piata. Companiile care doresc sa vanda certficatele in surplus pot fie sa apeleze la serviciile unui broker de la o companie specializata in domeniu, fie se poate inregistra pe bursa Bluenext de la Paris (membru al NYSE).

Intrarea Romaniei pe aceasta piata in 2008 a picat intr-un moment destul de dificil: in 2006, pretul certificatelor crescuse foarte mult pe bursa, pana la 35 de euro (fata de 25, media ultimului an), iar mai multe voci din pietele europene au inceput sa vorbeasca despre o crestere continua a pretului, care ar putea ajunge si la 75 de euro in mai putin de un an. Atunci a devenit mai cunoscut Carbon Warehouse, spune Valentin Ghius, deoarece compania a facut o analiza si a aratat ca nu se intrevad schimbari climatice sau alte cauze pentru cresterea abrupta si rapida a pretului si a estimat ca, dimpotriva, pretul va scadea pana la 15 euro sau chiar va tinde spre zero.

In 2007, trendul de scadere a avut intr-adevar loc, pretul unui certificat ajungand la 15 euro, apoi la 10 euro, iar pretul s-a apropiat de zero si a continuat la fel tot sfarsitul de an 2007 si in 2008, cand a primit si Romania primele credite pe care le putea vinde..

Companiile mari poluatoare au primit cam 70% din creditele de carbon alocate Romaniei, fiind in special vorba de companii din metalurgie (precum ArcelorMittal, Alro), complexele energetice din Craiova, companiile de utilitati, rafinariile si in general producatorii de energie. Raman insa si altii, mai mici, dar care au permis ca o firma precum Carbon Warehouse sa ajunga la 10% cota de piata in Romania. Este vorba in special de companii din productia de ceramica, zahar, sticlarie sau bere.

In  Romania piata este destul de bine inteleasa si in general nu se fac speculatii, iar operatorii care au un surplus, incep sa vanda certificatele. Si pentru ca piata e la inceput, operatorii romani mai mult vand decat cumpara.

Reducerea productiei in toata industria din cauza crizei economice a fost si principalul motiv pentru aparitia surplusului actual de pe piata: o analiza a unor universitati din Marea Britanie arata ca acum exista un surplus de 9 miliarde de credite si o cerere de 4,5 miliarde. Cu toate acestea, saptamanile trecute pretul certificatelor a ajuns la 14,30 euro, pe fondul cresterii pretului petrolului, al dezvoltarii unor proiecte de energie din Germania si mai ales al optimismului privind relansarea economica din a doua parte a anului.

De fapt, multe lucruri vor influenta pretul si piata certificatelor in general. In primul rand, conferinta de la Copenhaga din decembrie, unde liderii lumii vor discuta iar despre cine si cat ar trebui sa reduca poluarea. Discutii similare au fost si la summit-ul G8, cand s-a vorbit despre o reducere a emisiilor cu 80% pana in 2050. Putini spera in atingerea unui compromis la iarna, deoarece sunt multe interese politice si economice la mijloc - legate in special de lipsa de interes acordata acestui subiect de catre tarile asiatice sau Statele Unite, carora li se adauga pe termen scurt si efectele crizei economice.

Deocamdata, piata creditelor de carbon este egala cu piata europeana, care a ajuns in 2008 la o valoare de 100 mld. euro. Dintre acestea, valoarea creditelor acordate Romaniei s-a cifrat undeva la 2,5 mld. euro - cu mentiunea ca nu toate aceste credite s-au si tranzactionat.

Pentru mai multe informatii si investitii in carbon credit sunati la telefon 0757.921.608