Asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale este obligatorie pentru toti cei ce utilizeaza forta de munca angajata cu contract individual de munca, aceasta indatorire fiind reglementata de Legea nr. 346/2002, republicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 251, din 8 aprilie 2014.
Mai precis, potrivit acestui act normativ, asigurarea "face parte din sistemul de asigurari sociale, este garantata de stat si cuprinde raporturi specifice prin care se asigura protectia sociala a salariatilor impotriva diminuarii sau pierderii capacitatii de munca si decesului acestora ca urmare a accidentelor de munca si a bolilor profesionale".
Prin urmare, sunt asigurati obligatoriu functionarii publici si toti salariatii incadrati pe baza unui contract individual de munca, indiferent de durata acestuia. In acelasi timp, vor fi asigurati automat ucenicii, elevii si studentii, pe toata durata efectuarii practicii profesionale, dar si somerii, pe toata durata efectuarii practicii profesionale in cadrul cursurilor organizate potrivit legii.
De asemenea, de asigurare beneficiaza inclusiv persoanele care isi desfasoara activitatea in functii elective sau care sunt numite in cadrul autoritatii executive, legislative ori judecatoresti, pe durata mandatului, precum si membrii cooperatori dintr-o organizatie a cooperatiei mestesugaresti.
Mai mult decat atat, Legea nr. 346/2002 stabileste ca si angajatii romani care presteaza munca in strainatate din dispozitia angajatorilor romani au calitatea de asigurat, ca de altfel si cetatenii straini sau apatrizii care presteaza munca pentru angajatori romani, pe perioada in care au domiciliul sau resedinta in Romania.
De asigurare pot beneficia chiar si persoanele care nu sunt angajate in baza unui CIM. Este vorba de cei aflati intr-una dintre urmatoarele situatiile:
asociat unic, asociati, comanditari sau actionari;
comanditati, administratori sau manageri;
membri ai asociatiei familiale;
persoane autorizate sa desfasoare activitati independente;
persoane angajate in institutii internationale;
proprietari de bunuri si/sau arendasi de suprafete agricole si forestiere;
persoane care desfasoara activitati agricole in cadrul gospodariilor individuale sau activitati private in domeniul forestier;
membri ai societatilor agricole sau ai altor forme de asociere din agricultura;
alte persoane interesate, care isi desfasoara activitatea pe baza altor raporturi juridice decat cele mentionate anterior
Acestia se pot asigura in sistemul de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale pe baza de contract individual de asigurare, caz in care vor depune la CNPP o declaratie de venituri si vor comunica, in termen de 15 zile, orice modificare intervenita cu privire la propriul statut.
De ce drepturi beneficiaza salariatii asigurati?
Conform Legii nr. 346/2002, asigurarea are drept scop prevenirea accidentelor de munca , dar si reabilitarea medicala si socioprofesionala a asiguratilor, victime ale accidentelor de munca si ale bolilor profesionale. In plus, tot in baza acestei asigurari, salariatii care se ranesc la serviciu pot primi bani pe termen lung si scurt, sub forma de indemnizatii si alte ajutoare.
Concret, asiguratii sistemului de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale au dreptul la urmatoarele prestatii si servicii:
reabilitare medicala si recuperarea capacitatii de munca;
reabilitare si reconversie profesionala;
indemnizatie pentru incapacitate temporara de munca;
indemnizatie pentru trecerea temporara in alt loc de munca si indemnizatie pentru reducerea timpului de munca;
compensatii pentru atingerea integritatii;
despagubiri in caz de deces;
rambursari de cheltuieli.
1. Reabilitarea medicala si recuperarea capacitatii de munca
Legea republicata recent stabileste ca asiguratii au dreptul la prestatii medicale pentru investigarea, diagnosticarea, reabilitarea starii de sanatate, precum si recuperarea capacitatii de munca. Astfel, asiguratii vor beneficia, gratuit, de urmatoarele:
asistenta medicala de urgenta la locul accidentului, in mijloacele de transport specializate si in unitatile spitalicesti;
tratament medical ambulatoriu, analize medicale si medicamente, prescrise de medic;
servicii medicale in spitale sau in clinici specializate pentru boli profesionale;
tratament de recuperare a capacitatii de munca in unitati de specialitate;
servicii de chirurgie reparatorie;
cure balneoclimaterice;
investigatii de specialitate si analize de laborator, necesare in vederea stabilirii caracterului de profesionalitate al bolilor
Totodata, asiguratii au dreptul si la dispozitive medicale in vederea corectarii si recuperarii deficientelor organice, functionale sau fizice cauzate de accidente de munca si boli profesionale.
Mai mult decat atat, angajatii beneficiaza si de programe individuale de recuperare, stabilite de medicul specialist al CNPP. Conform legii, programele pot include si tratament balnear, a carui durata va fi de 15-21 de zile si va fi stabilita de medicul asiguratorului.
Atentie! Asiguratii au obligatia sa urmeze si sa respecte programele individuale de recuperare stabilite de medicul specialist. In caz contrar, dreptul la aceste servicii va fi suspendat de CNPP.
Tratamentul medical in perioada programului individual de recuperare, precum si cazarea si masa in unitatile medicale se suporta de catre CNPP, care are obligatia de a achita contravaloarea serviciilor medicale acordate pana cand se realizeaza:
restabilirea starii de sanatate sau ameliorarea deficientelor de sanatate survenite in urma unui risc asigurat;
prevenirea diminuarii ori a pierderii capacitatii de munca si a necesitatii de ingrijire permanenta
2. Reabilitare si reconversie profesionala
Serviciile pentru reabilitare si reconversie profesionala se acorda de CNPP doar la solicitarea asiguratilor care, desi nu si-au pierdut complet capacitatea de munca, nu mai pot desfasura activitatea pentru care s-au calificat, ca urmare a unui accident de munca sau a unei boli profesionale.
Practic, CNPP va asigura plata cheltuielilor privind serviciile medicale si psihologice pentru aprecierea starii fizice, mentale si aptitudinale in vederea reconversiei profesionale, precum si costul cursurilor de calificare sau de reconversie. In plus, asiguratul va primi si o indemnizatie pe durata cursurilor de calificare si de reconversie, care se acorda lunar si reprezinta 70% din salariul de baza brut al persoanei asigurate, avut la data survenirii accidentului de munca sau a bolii profesionale.
Acest ajutor financiar lunar se acorda numai daca persoana asigurata respecta dispozitiile cu privire la:
institutia la care urmeaza sa se desfasoare cursul;
programul de instruire;
modalitatea de absolvire.
"Indemnizatia se acorda numai daca persoana asigurata nu beneficiaza, pe durata cursurilor de calificare sau de reconversie, de indemnizatie pentru incapacitate temporara de munca sau de pensie de invaliditate gradul III, acordata potrivit legii", se mai arata in documentul citat.
3. Indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca
Potrivit legii, asiguratii beneficiaza de o indemnizatie pe perioada in care se afla in incapacitate temporara de munca in urma unui accident de munca sau a unei boli profesionale, in baza unui certificat medical. Acest document trebuie vizat in mod obligatoriu, prin grija angajatorului, de directiile de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti, respectiv de casa teritoriala de pensii in a carei raza se afla sediul angajatorului sau domiciliul asiguratului.
Cuantumul indemnizatiei reprezinta 80% din media veniturilor salariale brute realizate in ultimele 6 luni anterioare manifestarii riscului si va fi suportata, in primele 3 zile de incapacitate, de catre angajator. Incepand din a 4-a zi de incapacitate, banii se asigura din contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale.
Atentie! Cuantumul indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca in cazul urgentelor medico-chirurgicale este de 100% din media venitului lunar asigurat din ultimele 6 luni anterioare manifestarii riscului.
Durata de acordare a indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca este de 180 de zile in intervalul de un an, socotita din prima zi de concediu medical. Concediul medical poate fi, insa, prelungit, pentru cel mult 90 de zile, in functie de evolutia cazului si de rezultatele actiunilor de recuperare. Pe de alta parte, medicul poate decide reluarea activitatii in acelasi loc de munca sau in alt loc de munca ori poate propune chiar pensionarea de invaliditate.
4. Indemnizatia pentru trecerea temporara in alt loc de munca si indemnizatia pentru reducerea timpului de munca
Asiguratii care, din cauza unei boli profesionale sau unui accident de munca, nu isi mai pot desfasura activitatea la locul de munca anterior manifestarii riscului asigurat pot trece temporar in alt loc de munca. Mai mult chiar, in cazul in care venitul salarial brut lunar realizat de asigurat la noul loc de munca este inferior mediei veniturilor sale lunare din ultimele 6 luni, calculate de la momentul depistarii afectiunii, el va avea dreptul la o indemnizatie pentru trecerea temporara in alt loc de munca.
In ceea ce priveste indemnizatia pentru reducerea timpului de lucru cu o patrime din durata normala, aceasta se acorda asiguratilor care nu mai pot realiza durata normala de munca din cauza unor afectiuni cauzate de accidente de munca sau boli profesionale.
Potrivit prevederilor legale, ambele tipuri de indemnizatii se acorda la propunerea medicului curant, cu avizul medicului specialist CNPP, pentru cel mult 90 de zile intr-un an calendaristic, in una sau mai multe etape.
"Cuantumul lunar al indemnizatiilor este egal cu diferenta dintre media veniturilor salariale din ultimele 6 luni si venitul salarial brut realizat de asigurat la noul loc de munca sau prin reducerea timpului normal de munca, fara a se depasi 25% din baza de calcul", se arata in Legea nr. 346/2002.
5. Compensatii pentru atingerea integritatii
Reglementarile in vigoare prevad ca asiguratii care, in urma accidentelor de munca sau a bolilor profesionale, raman cu leziuni permanente care produc deficiente si reduc capacitatea de munca intre 20-50%, au dreptul la o compensatie pentru atingerea integritatii. Acest drept se acorda la solicitarea persoanei indreptatite si doar pe baza deciziei medicului stabilit de CNPP.
Compensatia pentru atingerea integritatii reprezinta o suma fixa in bani si se acorda integral, o singura data, fara a afecta celelalte drepturi sau indemnizatii la care este indreptatit asiguratul, si nu este luata in baza de calcul pentru determinarea acestor drepturi.
Cuantumul compensatiei pentru atingerea integritatii se stabileste in functie de gravitatea leziunii, in limita unui plafon maxim de 12 salarii medii brute.
6. Despagubiri in caz de deces
Asigurarea pentru accidente de munca acopera si despagubirile in caz de deces. Astfel, in cazul decesului asiguratului, ca urmare a unui accident de munca sau a unei boli profesionale, de despagubire va beneficia o singura persoana, care poate fi: sotul supravietuitor, copilul, parintele, tutorele, curatorul, mostenitorul, in conditiile dreptului comun, sau, in lipsa acesteia, persoana care dovedeste ca a suportat cheltuielile ocazionate de deces.
Cererea pentru obtinerea despagubirii in caz de deces se depune la sediul CNPP, insotita de actele din care rezulta dreptul solicitantului. In cazul deciziei de admitere a cererii, institutia va realiza plata banilor in termen de 15 zile.
Cuantumul despagubirii in caz de deces este de 4 salarii medii brute.
7. Rambursari de cheltuieli
Dispozitiile stipuleaza ca asiguratorul, adica CNPP, va rambursa cheltuielile ocazionate de transportul de urgenta, in cazuri temeinic justificate, atunci cand salvarea victimei impune utilizarea altor mijloace decat cele uzuale.
De asemenea, asiguratul isi va primi banii inapoi si in cazul aplicarii dispozitivelor medicale implantabile prin interventie chirurgicala in vederea recuperarii deficientelor organice, functionale sau fizice cauzate de accidente de munca si boli profesionale.
Totodata, institutia va rambursa si banii cheltuiti pe confectionarea ochelarilor, a aparatelor acustice, a protezelor oculare, daca acestea au fost deteriorate in urma unui accident de munca soldat cu vatamari corporale.
Cum se realizeaza constatarea accidentelor de munca si a bolilor profesionale?
Potrivit Legii nr. 346/2002, accidentele soldate cu incapacitate de munca sau cu decesul asiguratilor vor fi comunicate catre CNPP de angajatori, de indata ce vor lua la cunostinta despre eveniment. De asemenea, comunicarea poate fi realizata si de asigurat sau de urmasii acestuia, in cazul in care accidentul de munca s-a soldat cu decesul asiguratului.
Pentru constatarea cazului asigurat si stabilirea drepturilor de asigurare, CNPP are acces si recurge la procesul-verbal de cercetare, intocmit de autoritatea competenta care efectueaza cercetarea accidentelor soldate cu incapacitate temporara de munca, invaliditate si deces.
Institutia va verifica modalitatea in care a fost efectuata cercetarea si va decide asupra caracterului de munca al accidentului urmat de incapacitate temporara de munca. "In scopul stabilirii caracterului profesional al accidentului urmat de incapacitate temporara de munca, asiguratorul (CNPP, n.red.) poate coordona direct cercetarea accidentului, poate efectua o ancheta proprie sau poate evalua dosarul de cercetare intocmit de comisia angajatorului, dupa caz", se mentioneaza in Legea nr. 346/2002.
Drepturile de asigurare se acorda astfel:
pentru accidente de munca, in baza procesului-verbal de cercetare a accidentului de munca
pentru boli profesionale, in baza formularului de declarare finala a bolii profesionale
Pana la stabilirea caracterului de munca al accidentului sau caracterului profesional al bolii, contravaloarea serviciilor medicale acordate va fi suportata, conform prevederilor legale, din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, urmand ca decontarea sa se realizeze ulterior din contributiile de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale.
Cotele contributiilor de asigurare pentru accidente de munca
Asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale implica si unele contributii ce trebuie virate lunar la stat. Astfel, in cazul salariatilor incadrati in baza unui CIM, acestea vor fi platite de angajator, in timp ce aceia care incheie contract individual de asigurare vor plati personal contributia. In cazul somerilor, contributia se suporta integral din bugetul asigurarilor pentru somaj, se datoreaza pe toata durata efectuarii practicii profesionale in cadrul cursurilor organizate potrivit legii si se stabileste in cota de 1% aplicata asupra cuantumului drepturilor acordate pe perioada respectiva.
Important! Angajatorii nu datoreaza contributii pentru ucenicii, elevii si studentii care efectueaza practica profesionala.
Contributia se stabileste astfel incat sa acopere costul prestatiilor si serviciilor pentru cazurile asigurate, cheltuielile pentru prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale, precum si cheltuielile administrative. Mai exact, contributiile se stabilesc in functie detarife si clase de risc.
Clasa de risc reprezinta gradul de risc de accidentare in munca si de imbolnavire profesionala, fiind definita de HG nr. 144/2008, care aproba Normele metodologice de calcul al contributiei de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale. Clasele de risc se stabilesc pe categorii de activitati ale economiei nationale, iar fiecarei clase ii corespunde un tarif de risc pentru accidente de munca si boli profesionale.
Practic, in baza tarifului de risc se calculeaza contributia pentru accidente de munca si boli profesionale datorata bugetului asigurarilor sociale de stat. Conform reglementarilor, tariful de risc, respectiv cota de contributie, are valoarea cuprinsa intre 0,15% si 0,85%, aplicata asupra bazei lunare de calcul, respectiv asupra sumei veniturilor brute realizate lunar.
In ceea ce priveste perioada de referinta pentru stabilirea contributiei de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale datorata de angajator la stat, aceasta este 2009-2011.
Potrivit Legii nr. 346/2002, contributia datorata de persoanele fizice care nu sunt angajate in baza CIM este unica, in valoare de 1%, aplicata asupra venitului lunar asigurat, indiferent de activitatea prestata. "Baza lunara de calcul pentru aceste contributii o reprezinta venitul lunar prevazut in contractul individual de asigurare, care nu poate fi mai mic decat salariul de baza minim brut pe tara", se precizeaza in actul normativ citat.
Acelasi document stabileste ca, in cazul angajatorilor, contributia de asigurare se determina prin urmatoarea formula: