DESCRIERE
Doamna doresc un pui de Labrador Retriever culoare cafenie, de talie medie, sa nu fie mai mic de 10 saptamani; prefer ca puiul sa provina de la un crescator autorizat, care-mi poate livra un istoric medical detaliat si complet despre linia de selectie.rn De asemenea, doresc sa mentionez ca, desi sunt o persoana intelectuala cu doua facultati, nu am un job de multi ani, traind din meditatii, care s-au rarit foarte mult in ultimii ani, fiind necesar un ajutor 'social' constant, pe care il primesc din partea celor 2 fii ai mei, atat cat sa-mi pot achita lunar facturile, dar si cat sa-mi mai ramana'ceva' pentru hrana zilnica, medicamente, etc.Deci, situatia mea financiara este una dintre cele mai precare, astfel ca, nu imi permit pretul unui pui de catel Labrador, dar imi doresc mult sa intru in posesia unuia, cu un pret modic, daca este posibil.Cresterea si intretinerea lui ma vor costa mai mult pe viitor, dar voi face tot posibilul sa fac fata tuturor cerintelor, fiind o persoana foarte responsabila, intotdeauna, atat cu mine, insami cat si cu toti cei dragi ..M-am decis destul de greu, chiar si asa, sa-mi permit un catel de companie, stiind ce obligatii implica, iar spatiul pe care il detin este destul de limitat, dar foarte ingrijit, curat, special, unde cred, ca-i voi face loc si catelului meu, Labrador Retriever culoare Cafenie, talie medie, va rog mult !! i-am gasit si un nume, de fapt dintre doua nume, potrivite pentru acest catel, care face cinste originii sale.Eu sunt profesoara de limbi straine si lb. romana+ specializare in stiinte juridice, imi place sa vorbesc mult in lb. engleza..aceasta rasa, de origine English/Irish se potriveste ' de minune' cu stilul, pretentiile si modul meu de viata;daca, cineva, care-mi va citi acest anunt va intelege si va percepe corect si profund mesajul meu, ma va ajuta sa am acest catel, pe care mi-l dorsec demult, dar mi-a fost greu sa iau o decizie, in acest sens, pana acum, dar cred ca a sosit timpul sa-l am, avand mare nevoie de o 'companie adevarata, sincera, loiala si iubitoare'cum cred, ca numai acest catel mi-o poate oferi.Va multumesc oricum.N.B.Nu stiu la ce se refera : 'cu sau fara PEDEGREE !! Ma poteti contacta la telefon 0743037736, numai dupa ora 11 am.Multumesc anticipat.
20 Mai 2013 · Valabilit. 20 Mai 2014 · Afisari :