LAPTE si LACTATE

         Laptele si lactatele, produse de baza in alimentatia umana, se consuma din cele mai vechi timpuri, probabil din momentul in care omul a inceput sa domesticeasca si sa creasca animale.
        Scrierile atesta faptul ca popoarele care au trait cu mii de ani inaintea erei noastre, in zona Marii Mediterane, cunosteau  laptele pe care-l consumau ca atare si sub forma de produse, in special branzeturi. Din timpuri stravechi, laptele a fost folosit ca aliment principal in hrana diferitelor popoare ca: asirieni, babilonieni, greci si romani.
        Descoperita initial in Asia Centrala sau in Orientul Mijlociu, branza s-a raspandit apoi in Europa si producerea ei a devenit o industrie in timpul Imperiului Roman Antic.
        Acum mai bine de 8000 de ani, in Mesopotamia, populatia incercase sa domesticeasca animale, de la care sa obtina lapte, pe care sa-l foloseasca si la prepararea lactatelor. Cu peste 6000 de ani in urma, cercetatorii au descoperit la Traiana, in Sicilia, una dintre cele mai vechi ferme, datand din Epoca Bronzului, ceea ce demonstreaza ca locuitorii de acolo erau mari consumatori de lapte si cunosteau tehnica producerii anumitor tipuri de branza, printre care si ricotta.
        In Piadena (Cremona), cercetatorii au gasit o strecuratoare de ceramica, veche de mai bine de 3500 de ani, care probabil folosea la scurgerea zerului de pe cheag.

Legende:

        Avand o origine care se pierde in negura timpului, in jurul istoriei laptelui si a branzei a inceput sa circule o legenda despre un negustor arab care a traversat desertul, avand printre alimente si lapte, pe care il pusese intr-un stomac uscat de oaie. In timpul calatoriei, caldura si enzimele ramase pe peretii stomacului de oaie au determinat coagularea proteinelor din lapte si astfel au luat nastere casul si s-a descoperit cheagul.
        Exista multe marturii literare si religioase care demonstreaza faptul ca anticii consumau lapte si branza si le apreciau proprietatile. 
        In mitologia greaca, descoperirea branzei este atribuita Nimfelor, care l-au invatat pe zeul Aristeu, fiul lui Apollo, cum sa inchege laptele si sa-l transforme in branza. Cea mai cunoscuta dovada literara a folosirii laptelui si a producerii branzei este probabil cea din Odiseea, in care Homer il prezinta pe Polifem in grota sa, in timp ce mulgea oile. Hippocrate, primul medic din istoria umanitatii, caracterizeaza branza ca fiind un aliment foarte hranitor, iar Aristotel descrie tehnica prin care se coaguleaza laptele, folosind suc de smochine.
        Si romanii au avut un rol important in istoria laptelui si a derivatelor sale. Daca in Grecia se consuma numai lapte de oaie, romanii au inceput sa foloseasca si laptele de vaca. Ei au perfectionat tehnicile de inchegare a laptelui si le-au raspandit in nordul Italiei, in Galia, Germania si Anglia. In jurul anului 30 i.Hristos, Imperiul Roman exporta deja branza, si de aceea imparatul Diocletian a stabilit preturi maxime pentru branza, inclusiv pentru cea afumata, care era foarte populara printre romani. In acea vreme se comercializa o branza cunoscuta sub denumirea de "La Luna" si se crede ca aceasta ar fi precursoarea parmezanului, tip de branza cunoscut sub acest nume inca din anul 1579. In anul 58 d.Hristos este atestat primul tip de branza de origine elvetiana, iar in anul 120 d.Hristos, in timpul Imperiului lui Adrian, prima branza englezeasca. Deasemenea, si literatura latina contine referiri interesante despre lapte si branza, incepand cu intemeierea Romei, a carei poveste incepe cu Romulus si Remus, abandonati de mama lor si salvati de o lupoaica care i-a hranit cu propriul lapte. Terentiu Varrone descrie principalele tipuri de branza care se consumau in secolul I dupa Hristos, afirmand ca in acea vreme erau preferate branzeturile obtinute prin coagulare cu cheag extras din stomac de iepure, ied sau miel. Columella, in schimb, in tratatele sale de economie agricola, acorda o atentie deosebita folosirii cheagului de origine vegetala, precum floarea de scaiete sau sucul de smochina.

Istoria iaurtului

       Iaurtul, ca si laptele sau branza, are origini stravechi, legate de istoria popoarelor orientale, datand cu aproximativ 4000 de ani in urma. Dovezi ale consumului de iaurt se intalnesc in Biblie, dar si la Aristotel, Herodot sau Plinius. Ca si branza, iaurtul este rezultatul procesului de fermentatie a laptelui cu ajutorul unor microorganisme (Streptococcus Lactis si Lactobacillus Bulgaricus). 
       Leaganul iaurtului este fixat in mod sigur in Europa Orientala, in limba turca termenul iaurt insemnand ,,lapte gros". Datorita schimburilor comerciale intense din bazinul Mediteranei, iaurtul s-a raspandit pana la fenicieni, egipteni, sumerieni, greci si romani.
Medicul grec Galeno prezinta pe larg, in opera sa beneficiile iaurtului pentru ficat si stomac.
Iaurtul este amintit si in Vechiul Testament, atunci cand profetul Avraam, bucuros ca sotia sa, Sara, ii va darui un copil, ii serveste pe ingerii care ii dau vestea cu un amestec de lapte acru cu lapte proaspat.
       Istoria moderna a iaurtului se bazeaza pe descoperirile stiintifice de la inceputul secolului al XX-lea, cand biologul Ilyich Metchnikov, cercetator la Institutul Pasteur din Paris a reusit sa izoleze Lactobacillus Bulgaricus, care este responsabil de procesul de fermentatie, ce determina transformarea laptelui in iaurt. Iaurtul in care s-a descoperit bacilul provenea de la o populatie bulgara, recunoscuta pentru consumul mare de iaurt si pentru longevitatea sa. Metchnikov a intuit corect ca bacteriile nocive care se afla in intestin pot fi distruse si elimina printr-un consum constant de iaurt, care are rolul unei cure de detoxifiere. In opinia cercetatorului, consumul de iaurt a facut posibil ca oamenii din acea zona sa traiasca pana la 150 de ani. Pentru aceste descoperiri importante, in anul 1908, Ilyich Metchnikov a primit Premiul Nobel pentru medicina.

Istoria untului

      Originile untului sunt foarte indepartate, despre ele existand mai multe legende, conform carora untul a fost descoperit de sciti, care intre secolele VII-II i.Hristos au locuit pe teritoriul dintre Dunare si Don, de locuitorii din India asiatica conform unor imnuri sacre datand cu 1500-2000 de ani inainte de Hristos sau de evreii antici, asa cum e precizat si in Vechiul Testament. Un lucru e sigur si asupra lui s-au pus de acord si istoricii(Prinius, Hippocrate, Herodot): untul s-a obtinut in regiuni nordice, deoarece procesul de fabricare necesita temperaturi de 15 C. Indiferent de originea sa, la inceput untul avea imbunatatiri diferite fata de cele de astazi, de la cosmetica la medicina (drept unguent medical), lubrifiant sau chiar ulei pentru lampi.